Despre carte: 1998 / Varlam Tikhonovich Shalamov s-a născut la Vologda. Fiu de preot. A studiat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moscova în 1926–1929. El a fost arestat pentru prima dată pentru că a distribuit așa-numitul Testament al lui Lenin în 1929. După ce a fost eliberat în 1932, a fost arestat din nou în 1937 și a petrecut 17 ani la Kolyma. Revenit, în 1957 a început să publice poezii la Yunost, la Moscova. În ochii lui se simțea o oarecare nebunie absentă de non-prezență. Probabil pentru că în acel moment își scria „Poveștile lui Kolyma” și chiar și în libertate a continuat să rămână acolo, în Kolyma. Aceste povești au început să circule din mână în mână pe mașini de scris în 1966 și au fost publicate ca o ediție separată la Londra în 1977. Shalamov a fost nevoit să renunțe la această publicație și a scris ceva neînțeles de umilitor, parcă în semn de protest. A murit într-un azil de bătrâni fără să-și vadă vreodată proza ​​publicată. (A fost publicată în URSS abia în 1987.) Aceasta este marea „Kolyiada”, care arată capacitatea strălucitoare a oamenilor de a-și păstra fața sufletului în lumea depersonalizării lagărelor. Shalamov a devenit Pimen din Gulag, dar nu a fost deloc indiferent față de bunătate și a scris iadul din interior și deloc dintr-o celulă albă ca zăpada În al treilea volum, pentru prima dată, moștenirea poetică a lui Shalamov este prezentat în cel mai complet volum - poezii din 1937–1981.